Scroll to Content

Ca să parafrazez o expresie celebră:

“Să mergem în Crai pe trasee nemarcate”, they said. It’ll be fun, they said.

La scurt timp după ce am coborât de la lacul Iezer, am plecat împreună cu Dan și Sergiu în masivul pe care ei îl frecventează – Piatra Craiului. Am poposit la Plaiu Foii, la cabana Dianthus, pregătiți pentru urcarea de a doua zi. Sergiu dorea să urcăm în creastă pe un traseu nemarcat, pe padina (valea abruptă, după cum urma să aflu) lui Călineț. Am primit binecuvântarea și de la Andraș, cabanierul, care ne-a spus că nu e nici urmă de zăpadă pe traseu.

A doua zi, ne-am trezit voioși la 6:30 în zgomote de tunete. Creasta era înnorată, însă tot răul părea să meargă spre Rudărița și Făgăraș:

Creasta Pietrei Craiului în nori

Intuiția și norocul avea să ne ofere un week-end plin de munte și de vreme frumoasă. Am continuat.

Poteca spre padina lui Călineț începe dintr-o curbă la cam 500m înainte de cabana Dianthus. O ia la deal printr-o poieniță frumoasă și plină de rouă:

Plaiul Foii – prin poieniță Spre Călineț

În scurt timp, se intră în pădure, pe unde urcușul se întețește. Ne încearcă și o ploaie, care, din fericire, se oprește. În 45-50 de minute, ajungem la izvorul lui Orlovski, și începem rapid ascensiunea către un horn, “la buștean”:

Piatra Craiului – Către “buștean”

Bușteanul nu mai există, probabil l-au luat avalanșele de zăpadă. Poposim pentru o gustare, apoi o luăm în sus de-a dreptul pe pereții aproape verticali. După ce revenim la pământ, urcăm abrupt și ajungem la o mică șa. De acolo, în scurt timp ajungem la Refugiul Speranțelor, unde numai eu nu fusesem până atunci.

După ce am cercetat refugiul, am continuat către un horn prin care se coboară cu ajutorul “scării de fier”, care e pe bune o scară cu trepte din bare de fier, fiecare înfiptă în stâncă:

Piatra Craiului – Scara de Fier (© 6fingers)

După ce am coborât cu bine și am admirat câteva Flori de Colț:

Floare de Colț

Ne-am apucat să urcăm pe padină, care inspiră deznădejde chiar de la început:

Piatra Craiului – Padina lui Călineț (© 6fingers)

Din când în când, urcușul, și-așa foarte dificil, ne era îngreunat de săritori. Am încercat să le abordăm după cum era descris traseul în cărți, însă cel mai probabil undeva am luat-o pe partea greșită, deoarece începea să se îngreuneze din ce în ce mai mult. Pereții văii aveau din când în când pâlcuri de iarbă, pe care reușeam să distingem poteci, cel mai probabil făcute de caprele negre. Ar fi trebuit să găsim niște momâi (grămezi de pietre care îți spun că ești pe drumul cel bun), însă n-am găsit nimic. Un lucru era foarte clar: doar în sus puteam merge. Ar fi fost îngrozitor să coborâm pasaje precum ăsta, care au fost multe:

Piatra Craiului – Săritoare în Padina lui Călineț (© 6fingers)

Și parcă nici caprele negre nu voiau să ne spună prea multe. Erau doar mirate ce căutam noi pe acolo:

Piatra Craiului – Capre pe Padina lui Călineț (© 6fingers)

În fine, după multe eforturi și decizii grele (pe unde o luăm – în stânga, dreapta, sau înainte), am ajuns la urcușul final, cu iarbă brăzdată pe alocuri de grohotiș. Cam pe la 3 PM, la peste 7 ore de la plecare, am ajuns în șaua lui Călineț. Cam așa arată de sus în jos:

Piatra Craiului – Padina lui Călineț de sus în jos

Cele 30 de minute până la refugiul de la vf. Ascuțit au trecut foarte repede. E ciudat că după 7 ore de mers hai-hui, m-am dezobișnuit să mă mai uit de marcaj, și mă trezeam departe de potecă. La refugiu ne aștepta un grup de cam 20 de girl-scouts (și un boy-scout) din Belgia, care au urcat, însoțite de 2 ghizi, de la cabana Curmătura. Ne-am bucurat că erau doar în trecere, nu știu cum ne-am fi descurcat înghesuiți cu atâtea fete în refugiul ăla 🙂 După puțin timp, au pornit la loc spre cabană, pe unde au urcat:

Girl scouts

În așteptarea apusului, ne-am relaxat în liniștea profundă asigurată în mare măsură și de faptul că am urcat în timpul săptămânii. Abia mai spre seară a mai apărut un cuplu care a înnoptat cu noi la refugiu.

A venit și apusul:

Piatra Craiului – Apusul de la ref. Ascuțit (© 6fingers)

Imediat după, a început un vânt foarte puternic ce ne-a băgat imediat la somn. A ajutat și faptul că eram rupți de oboseală după o zi grea. Ne-am culcat cu găinile, la 9:30 PM. A fost perfect. Sergiu și-ar fi dorit o saltea mai confortabilă (hint pentru cadou de ziua lui).

A doua zi, dis de dimineață, ne-a așteptat drumul de creastă până la Lanțuri, care a fost așa cum l-am lăsat anul trecut, doar că mult mai însorit și cu mult mai mult vânt:

Piatra Craiului – Creasta dinspre ref. Ascutit (© 6fingers)

Vântul a făcut pe deoparte să nu transpirăm deloc, și pe de altă parte să nu simțim cum ne prăjim de la soarele puternic.

Anul trecut am urcat pe la Lanțuri, iar acum urma să coborâm. Așa cum ne-am așteptat, a fost mult mai greu. A “ajutat” și faptul că imediat ce am ieșit din creastă s-a oprit vântul și am rămas doar cu soarele de amiază.

Uitându-mă în urmă, ajung la concluzia înțeleaptă că de multe ori e mai bine să urci decât să cobori. Cam pe la jumatea traseului, priveliștea din sus era minunată:

Piatra Craiului – Pe Lanțuri (© 6fingers)

Am ajuns cu bine la Zaplaz, unde am dat de grupuri sporadice de turiști, majoritatea străini. Apoi, la vale pe grohotiș și prin pădure până la refugiul Șpirlea, unde ne-am mai umplut puțin bateriile în vederea coborârii finale. Care a fost destul de obositoare și distrugătoare de încheieturi.

A fost o experiență interesantă, însă n-aș mai recomanda-o altcuiva, mai ales fără un ghid care să știe precis care sunt alegerile corecte. Și mai ales fără antrenament de cel puțin câteva ture de 10+ ore de mers pe trasee normale în ultimul an.

Mai multe fotografii se găsesc pe albumul de flickr. În acel album, cât și în acest post, sunt și fotografii făcute de 6fingers. Ies în evidență repede, sunt cele care arată bine (eu am făcut toate pozele cu telefonul).

Written by:

9 Comments

  1. Felicitari! Foarte frumos jurnalul 🙂 Eu cred ca a meritat efortul, nu iti este dat sa vezi astfel de locuri minunate oricand si cu oricine 😉

  2. Lex, ce misto – imi place acest jurnal cu poze cunoscut si sub denumirea mai porfana de blog. Te somez sa postezi in continuare, pe mine ma va ajuta sa ma mobilizez / sa trag de tine sa mergem in continuare pe munte. Pup di la Iesi

    • Nu știu cine de cine trage mai mult 🙂 Dar să zicem că până acum a fost eficient. There is more to come 🙂

  3. Am ramas fara cuvinte in fata acestor frumuseti ale naturii surprinse atat de bine in fotografiile tale. Felicitari !

  4. A-ti incercat si muntii Buzaului? Pe acolo colindam cand eram de varsta voastra , turisti mai putini si mult mai spectaculosi , cred eu care nu am vazut locurile prin care a-ti trecut voi.

  5. Pingback: Padina lui Calinet reloaded

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *