Scroll to Content

Hai să încep cu concluzia: nu mă așteptam să fiu atât de surprins de cât de spectaculos poate fi în Bucegi pe un traseu marcat!

Octombrie târziu e foarte propice pentru mersul la munte, mai ales dacă nu stai cu cortul. Vremea bună și toamna arată ce-i mai frumos din natură în această perioadă. Am strâns un grup destul de mare (10 persoane) cu care am decis să petrecem week-end-ul la munte. Am dorit să fie destul de ușor logistic, așa că am ales munții Bucegi. Ne-am propus să urcăm pe versantul Nord-Estic până la Mălăiești, apoi de acolo până la vf. Omu.

Așadar, sâmbătă dimineața (20 octombrie) ne-am pornit spre Bușteni, 9 din București și fratele meu (Cristi) din Brașov. Cu toate întârzierile datorate traficului, ne-am strâns cu toții în jur de 12:30.  Cea mai ușoară opțiune era să mergem cu mașinile până la Gura Diham, și de acolo să urcăm până la Poiana Izvoarelor. Dar, având în vedere că mai fusesem de multe ori pe acolo și că trebuia să ne și întoarcem să ne recuperăm mașinile, opțiunea de a lăsa mașinile la Căminul Alpin și de a merge prin Poiana Coștilei ne-a surâs mai mult. Vremea excelentă și ora potrivită ne-a convins. Așa că, la aproape 1 PM, ne-am pornit la deal pe Plaiul Munticelu:

Fetele sunt gata de distracție!

Traseul (marcat cu triunghi roșu) urcă prin pădure, unde soarele face culorile să fie și mai frumoase:

Prin pădure spre Poiana Coștilei

După 45 de minute, începem să ieșim în luminiș, mergând spre Nord cu muntele în stânga noastră. Poiana este foarte frumoasă și soarele ne usucă de transpirație și ne încălzește:

Prin poiană

Traseul re-intră în pădure, coboară puțin și ne duce înspre Valea Cerbului. Acolo ne intersectăm cu traseul marcat cu bandă galbenă, pe care am coborât de câteva ori de la Omu. Picioarele noastre suspină la amintirea coborârii, făcându-ne să decidem că duminică nu ne vom întoarce pe acolo.

Mergem mai departe. Soarele merge spre Vest iar noi intrăm în umbra ținută de masivul Coștila, apoi de masivul Morarului. Trecem pe lângă cantonul de la Poiana Izvoarelor (de a cărui existență habar n-aveam până acum) și în scurt timp ajungem la cea de-a doua intersecție:

  •  spre stânga, triunghiul roșu continuă împreună cu banda roșie înspre Mălăiești, urmând să se despartă și ele în ceva timp. În această direcție trebuie să mergem și noi.
  • spre dreapta, banda roșie duce în 10 minute către cabana Poiana Izvoarelor
  • înainte, cercul roșu duce către cabana Diham

Facem un popas pentru sandwich-urile din dotare și ceva dulce. E în jur de 4 PM, și suntem plecați de 3 ore. Începe să se facă răcoare, așa că nu stăm prea mult, că se răcesc hainele pe noi. Urcăm puțin prin pădure, apoi începem să mergem pe cotă, cu mici suișuri și coborâșuri, pe la poalele celor două masive Bucșoiu. În dreapta noastră (înspre Est) se desfășoară un peisaj minunat în bătaia soarelui, cu masivul Postăvaru în prim plan:

Masivul Postăvaru, văzut de la poalele Bucșoiului

După aproape o oră, începem să urcăm mai serios, și vedem în zare muchia ce separă valea Bucșoiului de valea Mălăieștilor, muchie care e străbătută de traseul nostru prin locul numit La Prepeleac:

Prepeleacul

Spre muchie, urcușul se întețește, și, împreună cu Luisa și Cristi, ne aducem aminte cum cu un an în urmă pe acolo era gheață și zăpadă, făcând urcușul mult mai dificil. Acum totul e ok, trecem acest hop cu bine și ajungem sus, unde ne facem poze:

Raluca, Cornelia, Cristina, Luisa și Ana, la Prepeleac

Am lăsat (nu prea mi-a fost clar unde, că n-a fost deloc evident) în urmă traseul cu bandă roșie (care urcă pieptiș masivul Bucșoiu Mare), traseu pe care urma să-l întâlnim din nou a doua zi. Pe o scurtă porțiune, poteca merge pe alocuri pe podețe și avem și lanțuri de care să ne ținem. Ajungem la încă un hop care, odată trecut, ne deschide valea Mălăieștilor în toată splendoarea sa. Cabana se zărește foarte bine, însă e de cealaltă parte a văii, și noi trebuie să ocolim mergând pe cotă. Ar fi fost bună o tiroliană, concludem cu toții.

Cu câteva minute înainte de ora 6 PM ajungem la cabană. Luna își făcuse deja apariția:

Cabana Mălăiești

La cabană, ne-am cazat în anexa de la vale, unde am ocupat tot etajul. Soba nu a funcționat, și nici noi n-am avut saci de dormit. Dar ne-am încălzit, fiind mulți oameni la un loc. Somnul ne-a fost deranjat pe alocuri de (cel puțin) un șoricel care insista să caute într-o pungă de chips abandonată pe sub pat. Ah, da, și de sforăituri.

Dimineață, ne-am trezit la 7:30 AM, plănuind să plecăm pe traseu la ora 9. Cu tot frigul de rigoare, am reușit să ne ținem de program și am pornit în sus pe vale (pe marcaj cu bandă albastră), ca să se digere bine omletele de la micul dejun. Nici duminică vremea nu ne-a dezamăgit: a fost perfect, cu nici un nor pe cer:

La deal de cabana Mălăiești, dimineața pe răcoare

După 20-25 de minute, am trecut de primul hop al văii și am ajuns pe platoul unde din poteca cu bandă albastră se bifurcă înspre stânga traseul marcat cu triunghi albastru ce urcă spre Brâna Caprelor, pe care doream să-l urmăm. Urcușul devine treptat din ce în ce mai accentuat și parcă seamănă cu cel din Piatra Craiului de la izvorul lui Orlovski până la Buștean (ce ironic, nici izvorul și nici bușteanul nu mai sunt acolo):

Cristi, înfruntând urcușul spre Brâna Caprelor

După cam 40 de minute de urcuș, ajungem sus, la “balconul” masivului, așa cum îmi place mie să traduc cuvântul “brână”. Peisajul este briliant, și devine și mai și pe măsură ce avansăm pe cotă, spre Est:

Dorin și Corne pe brâna Caprelor

În timp ce noi încă n-am văzut soarele la față, acesta cucerește din ce în ce mai mult din valea Mălăieștilor. La ora 10:45 AM, la cabana Mălăiești încă nu e soare, și noi știm asta pentru că de la balcon se vede perfect:

Valea și Cabana Mălăiești, privită de la balcon

Deși parcă n-am vrea să mai plecăm de-acolo, încet-încet ne îndreptăm pe cotă spre șaua brânei Caprelor, unde vedem pentru prima oară soarele în direct! 🙂 Priveliștea către valea Bucșoiului este impresionantă, ca și râpa la marginea căreia stăm destul de atenți:

Valea Bucșoiului, văzută din șaua brânei Caprelor

Ceasul este 11:15 AM, și ne unim din nou cu traseul marcat cu bandă roșie de care ne-am despărțit cu o zi înainte, la Prepeleac. Uitându-mă în vale, mi-am adus împreună cu Luisa aminte de Laura și Claudiu, care ne-au povestit de ce rău e urcușul de pe bandă roșie, și le-am dat în gând dreptate. Noi urma să mergem doar pe ultima porțiune, care s-a dovedit a fi deloc rea. Ba, am avut parte și de o priveliște extraordinară cu Valea Mălăieștilor și Piscul și Muchia Țigăneștilor:

Piscul și Muchia Țigăneștilor

Urcușul până pe Bucșoiu (2492m) n-a durat foarte mult – am ajuns acolo exact la prânz, unde am și mâncat câte ceva. Ne-am mai adus o dată aminte de Laura și Claudiu, care ne-au povestit că de pe Bucșoiu se vede atât de aproape Vârful Omu (2505m), dar că pentru a ajunge la el trebuie să cobori până în Șaua Bucșoiului și să urci la loc:

Luisa cu șaua Bucșoiului și vf. Omu în zare

50 de minute mai târziu:

Vârful Bucșoiu Mare, privit dinspre Vârful Omu

Ajunși la Omu, am băut un ceai, ne-am uscat și am făcut și puțină plajă. E a doua oară când facem plajă în octombrie la Omu!

Uitându-ne la Valea Cerbului, am decis că e clar că NU pe acolo vom coborî, și am pornit pe autostrada Omu – Babele, sperând să prindem o telecabină până jos. Am stat ceva la coadă, dar până la urmă ne-a venit și nouă rândul și am coborât 3-4 ore în 3-4 minute.

Ne-am răsplătit efortul cu o cină copioasă la Restaurantul Dragului din Predeal:

Pentru mai multe fotografii, vizitați albumul de flickr. Sau mergeți și voi! Cel mai bun aparat foto este ochiul!

Tags: ,

Written by:

6 Comments

  1. auzi, cica orlovski e inca acolo, doar ca nu l-am vazut noi.

  2. Foarte frumoasa deplasarea voastra. O voi face si eu la anul.

  3. Tura interesanta, blog util, daca imi permiteti : mai usor cu remarcile “babele-omu=autostrada”, nu toata lumea se catara pe lanturi si cu pioleti cum si voi, fata de James Lawrence spre exemplu sunteti niste diletanti. Un gram sau de ce nu, dram de modestie nu strica, e plina lumea de incordati in oglinda. Cu stima, o zi excelenta

    • Alexandru

      Mă bucur pentru aprecieri. Poate îmi fac curaj să mai revin cu posturi.

      Legat de traseul de la cabana Omu la Babele, apelativul de “autostrada” era mai degrabă legat de aglomerația de pe traseu decât de ușurința lui.

      Concluzia rămâne, totuși. Modestia nu strică, mai ales în fața naturii.

      Numai bine!

  4. Pora Diana

    Foarte fain povestita drumetia voastra. 😀 De poze nu mai zic. 🙂

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *