Scroll to Content

Cred că de fiecare dată când vreau să scriu câteva vorbe despre aniversarea byron îmi vine în gând concertul ăla de pe 1 decembrie 2006. Îmi aduc aminte suspect de bine o grămadă de detalii. Era frig afară. Mi s-au aburit instant ochelarii când am intrat în Lăptărie. Am stat pe o bancă foarte aproape de scenă, mulțumită unui trubadur cu părul creț ce cântă și acum despre fericire. Întârzierea academică cu care începe un concert de obicei trecuse de mult. Dan scoatea fum pe urechi de nervi, în timp ce străbătea barul de la un cap la altul. Cristi Mateșan întârzia datorită unui concert care se prelungise. Când în sfârșit a ajuns, cu o mână parcă se dezbrăca și cu cealaltă începuse să dea deja în tobe. Apoi nu mai țin minte nimic. M-a trezit din nou frigul de afară, ca dintr-un vis.

Șase ani mai târziu, byron au continuat tradiția de la petrecerea de 5 ani, și au organizat un nou bal mascat. De data asta, avea să fie în noul club B52, un loc mult mai pregătit să ne primească decât Atelierul de Producție: am avut lumină, căldură, curent electric și băutură la bar pe toată durata petrecerii.

Nici de data asta n-am reușit să mă preocup prea mult cu costumul. O să încerc să mă revanșez cu fotografii. 6fingers a ridicat ștacheta, anul ăsta având o rochie mult mai fancy. Totuși, se mai putea lucra la pantofi: dacă anul trecut au fost cu toc, anul ăsta au fost teniși. Nu, 6f, nimic nu scapă de ochiul fotografului. Totuși, sunt pregătit să te iert dacă-mi zici că aveai și unghiile de la picioare făcute, chiar așa ascunse în teniși.

O atenție deosebită a primit perechea de balerine formată din the black swan (Iulia) și the white swan (Miruna).

Concertul a fost plin de energie, făcând scena (și-așa parcă puțin cam mică) de-a dreptul neîncăpătoare. Publicul a fost foarte călduros, și am văzut multe fețe noi. Mișcându-mă foarte mult prin fața scenei ca să obțin unghiurile pe care le doream, am auzit de foarte multe ori “uite, asta e piesa mea preferată!”.

Dacă n-ați fost la concert, sper să vă bucurați de fotografiile pe care le-am făcut și pe care le-am pus în acest album pe flickr. Dacă ați fost, atunci sper să zâmbiți aducându-vă aminte. Chiar și peste 6 ani.

Written by:

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *