Scroll to Content

De mult timp imi doream sa scriu un jurnal despre munte, iar aceasta experienta m-a inspirat sa continui a invata trasee noi, nemarcate si sa aflu locuri mai putin cunoscute.

In urma cu un an, Lex a parcurs acest traseu fara ca eu sa pot participa la acea aventura, dintr-un motiv sau altul. Si de atunci mereu mi-am spus ca trebuie sa merg si eu acolo, sa aflu, sa caut, sa ma bucur de fiecare moment pe munte.

Traseul este nemarcat datorita catorva pasaje mai dificile de catarat si descatarat, dar compenseaza prin frumusetea salbatica.
Desi sunt multe jurnale scrise despre el unde poti gasi indicatii despre traseu, am preferat sa mergem cu un ghid care sa ne povesteasca mai multe despre el, si ca sa ne simtim mai in siguranta.

Adaug si descrierea primei portiuni a traseului din monografia Pietrei Craiului – Emilian Cristea:

“Descrierea arterei
: De la cabana Plaiu Foii traversam Birsa Mare pe pod. Apoi ne abatem catre stinga (est), mergand pe la poalele dealurilor, parallel cu Birsa Mare, aflata mult la stanga. Dupa 250 m de mers intalnim un piriu, in dreptul caruia parasim soseaua pe o poteca conturata pana in culmea dealului. Din acest loc, poteca, mai putin pronuntata, se orienteaza jumatate la dreapta, strabatand lastarisul si cimpurile de finite de pe Podul Calinetului.

Treptat, parcursul se abate catre sud (dreapta), spre abruptul impunator al Pietrei Craiului, ridicat in fata. In aceasta zona inaintam in lungul unui drum adincit de rotile tractoarelor. La 1010 m alt intalnim Izvorul Olteanului, piriu care curge prin albia adincita in dreapta drumului nostru. Urmam o vreme malul lui drept, apoi ne departam de el, depasind in urcus o portiune in lungul careia urcam.

In fata vedem primile inaltimi ale Calinetului, identificand cu usurinta Hornul din Briul Rachitei adincit in seninarile albe, deasupra padurii, si pata galbena caracteristica in peretele inferior, sub briul padurii, denumita de localnici Galbanarea din valea Calinetului sau Malul Galben. Avand ca reper acest perete, urcam condusi de poteca si dupa o ora de mers (de la cabana Plaiu Foii) ajungem la limita inferioara a grohotisurilor scurse peste Malul Galben (1 270 m alt). Aceasta este de fapt marea treapta ce delimiteaza Padina lui Calinet intre portiunea superioara si cea inferioara”.

Planul fusese stabilit pentru duminica, 27 Iulie. Lex plecase cu ai sai colegi in team-building la Sambata de Sus, unde s-au bucurat de privelistea din Fereastra Mare a Sambetei, iar eu nu puteam sa ma las mai prejos, asa ca am convins-o pe Ana sa mergem noi doua fetele pe munte, avand deja stabilite toate detaliile cu ghidul.

Sambata seara am ajuns la cabana Dianthus (stiati ca Dianthus callizonus este de fapt garofita pietrei craiului, care creste doar aici?) langa Plaiu Foii, pe care o recomand cu caldura, unde domnul Andras ne-a primit cu corturile in curtea cabanei. Ne-a linistit definitiv cand ne-a spus ca in ultimele 10 nopti, ursii au venit nestingheriti prin apropiere, dar ca nu au intrat niciodata in curte… ce mai! auzind asta, am dormit doar cu gandul la ei. Bineinteles ca ne-am stresat degeaba, iar dimineata, dupa un mic dejun copios, la ora 08:00 a venit ghidul, iar la 08:40 eram deja gata de plecare.

Traseul nu este atat de greu precum se povesteste, trebuie insa o pregatirea fizica buna, pentru ca este un traseu de anduranta, dar si vremea conteaza. Noi am avut noroc de o vreme superba la finele lui Iulie: nu am avut parte de mult soare, dar nici de ploaie.
Am pornit deci din dreptul cabanei Plaiu Foii, si urcam usor in stanga, pana cand ajungem pe plaiul si valea lui Calinet. In padure, peste tot sunt bolovani albi sub forma unui grohotis, care ne conduc catre valea principala.

Grohotisul din padure

Continuam urcusul sustinut, pe firul vaii, printre bolovani, pana cand ne apropiem de peretele abrupt, in dreapta caruia se afla Izvorul capitanului Orlovski. Pe harta, traseul este marcat cu linie punctata. 
Noi continuam pe partea stanga a vaii, care in ultimii ani a fost sapata puternic de ape si viituri. Aici au loc niste viituri foarte puternice, datorita peretelui vertical, iar toata zapada si ape din Valea lui Calinet cad de la mare inaltime de aici, cu vuiet mare.

Catre Malul Galben

Continuam la deal, iar senzatia de abrupt este din ce in ce mai puternica. In fata ne apropiem de zona numita Malul Galben, datorita pietrelor care se desprind din peretii fragmentati din jur. Chiar cand ne apropiam de perete, am auzit la vreo 50-100 m in vale cum s-a surpat un mal, asa ca va recomand sa purtati o casca de protectie pentru orice eventualitate.

In partea stanga, mergem aproape de baza unui alt perete, care se poate ocoli prin stanga sau prin dreapta. Noi am ales sa mergem prin dreapta lui:

 

IMG_1922

In fata, ne apropiem si mai mult de peretele abrupt, care parca taie valea:

IMG_1923

Aici facem o mica pauza pentru poze si cativa biscuiti:

IMG_1925

Dupa cum spuneam, mergand prin dreapta peretului din dreapta, ajungem la baza peretelui vaii, intr-un mic loc de regrupare, care arata asa:

IMG_1927

Poza din pacate nu arata decat valea, dar din acest punct, traseul continua cu o catarare usoara in stanga fotografului:

IMG_1928

Poteca trebuie urmata dupa momai si dupa urmele de pe pietre, iar in padure sunt de asemenea urme, adica o mica poteca. Aici este intalnirea cu traseul care mergea prin stanga peretelui, iar la cateva minute de aceasta intersectie se afla refugiul Sperantelor. Noi am continuat in dreapta, prin padure:

IMG_1931

Dupa cateva minute ajungem la locul numit Adapatoarea Caprelor. Deasupra ei este un perete cu o arcada impresionanta, nu ai cum sa il ratezi:

IMG_1933

IMG_1934

Poteca se continua pe cota cateva zeci de metri, unde apare prima capcana a traseului: poteca pare ca merge inainte, spre rapa din fata, unde este si un semn, care ghici ce scrie: ati gresit traseul. Din poteca, trebuie sa faci stanga printr-o mica sa. Aici am incercat sa spun doar: NU pe aici:

IMG_1939

Chiar in stanga fotografului, pe perete sunt lanturi, pe acolo continua traseul:

IMG_1938

Ajungand in sa, avem prima ocazie sa admiram Valea lui Calinet:

IMG_1942

Pana sa ajungem la baza ei, avem de coborat 2 pasaje mai expuse: Saua Scarii de Fier, iar apoi mai urmeaza un horn destul de stramt, dar care se poate cobori usor si cu grija:

IMG_1946

Desi treptele metalice erau solide, recunosc, am avut ceva emotii, pentru ca peretele era vertical si foarte abrupt. Cu grija, am ajuns cu bine jos, unde ne astepta a doua coborare:

IMG_1958

Genu (ghidul nostru) ne-a propus sa ne punem hamurile, iar eu am acceptat cu bucurie 😀 eram putin stresata, iar hamul si coarda m-au linistit, ca sa aflu apoi ca nu aveam nevoie de ele, se poate cobori usor si fara ham.

Zona este plina de flori de colt, Ana a reusit sa faca poze la fiecare 😀 
Poza de grup:

IMG_1959

Si florile de colt:

IMG_1949

De aici, drumul era clar: drept in sus. Variante de coborare nu prea sunt oricum. Sunt cateva saritori pe parcurs, pe care le-am ocolit prin dreapta, uneori dupa lungi cautari.
Inainte de ultima portiune cu grohotis care te duce chiar in Saua lui Calinet, Genu a hotarat sa mergem pe partea stanga a vaii, printre palcuri de iarba si mai putin grohotis, care ne-a scos de fapt prin Calinetul Mic direct in creasta, fara sa ne mai chinuim pe grohotis, a fost o alegere foarte buna.
Aici am pus si schema din monografia Pietrei Craiului – Emilian Cristea:

IMG_1989

Ajunsi in creasta, luam o mica pauza de pranz, si facem o poza de grup. Culorile spun totul, nu?

IMG_1964

Ajunsesem in creasta la ora 15:00, aproape 6 ore mai tarziu, cu multe pauze. Norii care se adunau dinspre Leaota nu erau deloc prietenosi, si anuntau cu tunete ca se insenineaza a ploaie. Am hotarat sa coboram pe Padina Popii si sa ne mai bucuram putin de priveliste. Norii erau in spatele nostru, amenintatori (disclaimer: pentru mine, toti norii sunt amenintatori si potentiali aducatori de ploi, furtuni, tunete si fulgere, dar asta e, nimeni nu e perfect, fiecare are fobiile sale). Am avut mare noroc, deoarce vantul a impins norii catre Fagaras, de unde se auzeau tunete si cerul era aproape negru…Cineva acolo sus mi-a tinut partea si am coborat pe o vreme excelenta: nici soare, nici ploaie, a fost perfect!

La 20:00 eram deja in parcarea din fata cabanei Plaiu Foii, iar 10 minute mai tarziu a ajuns furtuna si la noi, dar nu ne mai speria: eram deja in masina, dupa o mica pauza la rau, unde ne-am scaldat picioarele obosite dupa 11 ore de mers.

A fost o zi foarte frumoasa, in care am trait multe emotii: bucurie, frica, eliberare, si iar bucurie, implinire. A fost o aventura de o noapte si o zi cu Ana, iar Genu a fost un ghid excelent! Tin sa ii multumesc pe aceasta cale pentru rabdarea si prezenta lui de spirit, pentru bancurile haioase, pentru povestile despre munte si pentru grija cu care ne-a insotit.

Written by:

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *